marți, 23 septembrie 2014

Două edituri de top la prețuri speciale

Probleme cu afisarea? Deschide online


logo

fold_conner
  Contacteaza-ne       Despre noi       Librariile noastre

shadow

Nemira 31% reducere
shadow

fold_conner
Două edituri de top la prețuri speciale

Toate titlurile în stoc ale Editurii Nemira vă așteaptă pe carturesti.ro cu o reducere atipică, dar extrem de simpatică: 31%! Pentru simpla voastră plăcere a lecturii, în compania lui Julian Barnes, George R.R. Martin, Orson Scott Card, Stephen King sau a Rodicăi Ojog-Braşoveanu, printre mulţi alţii.

La acestea se adaugă cărţi-cheie, cărţi regale, cărţi despre cum să fii sănătos la trup şi la suflet / cap, cărţile copilăriei, Daniel Goleman, Napolen Hill s.a. – într-un cuvânt, toată oferta Curtea Veche Publishing în stoc – vă stau la dispoziţie cu 26% reducere.

Pentru că – nu-i aşa? – după toate probabilităţile, fericirea e o practică, iar lectura – doar începutul ei.

shadow


fold_conner

Urzeala tronurilor. Editia 2013
34,43 Lei
Detalii »
Like Urzeala tronurilor. Editia 2013 on Facebook
 
shadow

fold_conner

Jocul lui Ender - Movie tie-in cover
19,25 Lei
Detalii »
Like Jocul lui Ender - Movie tie-in cover on Facebook
 
shadow

fold_conner

Ghidul autostopistului galactic
34,43 Lei
Detalii »
Like Ghidul autostopistului galactic on Facebook
 
shadow



fold_conner

Focus
27,38 Lei
Detalii »
Like Focus on Facebook
 
shadow

fold_conner

Cea mai frumoasa poveste
22,20 Lei
Detalii »
Like Cea mai frumoasa poveste on Facebook
 
shadow

fold_conner

Antifragil
44,40 Lei
Detalii »
Like Antifragil on Facebook
 
shadow


Curtea Veche 26% reducere
shadow

Transport gratuit la carte in stoc
shadow

Bestia de dincolo de zid

Autor: George Arion 21 Dec 2008 - 00:00
UNEALTA RĂULUI  •  DEZNODĂMĂNT NEAŞTEPTAT
La un moment dat, panica se instalează cu drepturi depline în urbea nepregătită să se confrunte cu primejdii grave. Într-un cimitir părăsit, Court Ridge, sunt descoperite cadavrele mai multor adolescenţi. 



Astfel îşi începe John Trenhaile romanul său zguduitor, "Unealta Răului". Pornind de la aceste fapte, el urmăreşte o anchetă pasionantă, care conduce la un deznodământ neaşteptat şi amar. Investigaţiile se desfăşoară pe mai multe planuri. În primul rând, sunt relatate pe larg cercetările pe care le întreprinde Poliţia din Paradise Bay. Detectivul Ed Hersey şi colegii săi se confruntă însă cu dificultăţi inimaginabile. Lista suspecţilor e lungă, şi cu fiecare zi care trece interogarea lor complică şi mai mult lucrurile. La aceasta se adaugă şi hărţuirea poliţiştilor de către jurnaliştii însetaţi de senzaţional. Aceştia le solicită la tot pasul interviuri, iar la conferinţele de presă pun întrebări stânjenitoare. Dar mai cumplită este presiunea opiniei publice. Cetăţenii înspăimântaţi somează imperativ organele de ordine să acţioneze cât mai rapid pentru a le readuce pacea în cămine. Ameninţările şi demonstraţiile localnicilor primejduiesc funcţii importante ale mai-marilor oraşului. Autorităţile sunt puse pe jar. Deoarece demersurile lor nu conduc spre rezolvarea urgentă a cazului, poliţiştii apelează la Diane Cheung, o chinezoaică expertă în interpretarea viselor, director al unui Departament de psihologie, autoare a unei cărţi despre adolescenţii cu probleme, care se menţinuse timp de opt luni pe lista publicaţiilor de succes din New York Times Book Review. Doctoriţa acceptă cu bucurie să întocmească un profil al criminalului. Mai ales că bănuielile îi vizează pe unii dintre pacienţii de care se ocupă, tineri certaţi cu legea, dar şi atinşi de tulburări mintale. În cabinetul său, terapeuta află fapte îngrozitoare din trecutul acestora. În special, Tobes Gascoign îi atrage atenţia. Acesta este un fost delincvent de 20 de ani, inteligent, mare admirator al lui Wagner şi un devorator de cărţi, pe care le fură din librării. Uneori, renunţă la vagabondaj şi se angajează pe la unii sau alţii, contra unei recompense derizorii. O fiinţă bizară, care poartă în suflet o povară cumplită: în copilărie a fost violat de tatăl său. Tot acesta l-a silit să asiste la o scenă înfiorătoare, când i-a fiert motanul în ulei încins.

TENEBRE. Dar şi alte personaje din "Unealta Răului" au un trecut tenebros. De pildă, într-una dintre încăperile tavernei lui Harley se află expuse pe pereţi fotografii oribile din Cambodgia, care înfăţişează copii torturaţi şi omorâţi cu sadism de Khmerii Roşii. Până şi micuţul Johnny, în vârstă de 10 ani, nu-şi poate reveni de pe urma morţii mamei sale într-un accident şi se refugiază într-o lume populată cu vârcolaci şi fantome, pentru a alunga o experienţă traumatizantă.

TENSIUNE.
Dar tensiunea romanului creşte brusc când aflăm că şi Diane Cheung are probleme, marcată fiind de dispariţia mamei sale şi de faptul că tatăl ei vitreg a violat-o. Reputata psihiatră manifestă schimbări de comportament, auzind voci şi dialogând cu fiinţe care nu mai există. De altfel, în jurnalul său, Tobes Gascoign o acuză că ar fi autoarea crimelor îngrozitoare din oraş. Însă poliţia îl are pe el în vizor. Cine e de fapt vinovatul? Doctoriţa sau pacientul? Las cititorilor plăcerea de a-l descoperi singuri la sfârşitul acestui excepţional thriller psihologic. "Unealta Răului" e o admirabilă încercare de a ne pune în gardă în faţa pericolului pe care îl reprezintă "bestia de dincolo de zid", adică din minţile noastre.

"Diane aruncă tăciunele în pat. Cu ultimele scântei, aprinde cearşaful; la început, materialul subţire arde mocnit, iar apoi, exact când Tobes se trânteşte peste el, încercând disperat să stingă această nouă sursă de incendiu, este cuprins de flăcări. Părul lui Tobes se aprinde. Fuge înnebunit în cerc, ţinându-şi capul în mâini şi ţipând. Deodată calcă peste ceva; beţigaşul de mult uitat, şi cade. Diane cade şi ea, ştiind că fumul este mai slab aproape de podea"

George Arion

Un scriitor enigmatic
Dacă vrei să obţii informaţii despre John Trenhaile şi îi cauţi numele pe Yahoo sau pe Google, obţii rezultate care nu te mulţumesc. În afară de titlurile cărţilor pe care le-a scris, de librăriile unde poţi să le găseşti sau poţi să le comanzi online, nu afli nimic în plus. Nici ce vârstă are, nici ce şcoli a urmat, nici cu ce s-a ocupat înainte de a se apuca de scris. Dacă alţi autori sunt însetaţi să stârnească rumoare în jurul lor, John Trenhaile preferă discreţia. Ca urmare, nu numai în cărţile sale cultivă misterul, dar însăşi existenţa lui o pune sub pecetea enigmei. John Trenhaile împleteşte cu dibăcie firele unei poveşti terifiante, care se urmăreşte cu sufletul la gură până la ultimele pagini. Concluzia la care ajunge e amară: "Cei care au suferit agresiuni în copilărie vor agresa şi ei". Universul de coşmar pe care îl descrie e populat cu făpturi ciudate, contururile lor fiind de nerecunoscut, ca într-o oglindă care deformează imaginile.
Citeşte mai multe despre:   scena crimei

QUANTICO - INVESTIGAŢIE TENSIONATĂ/Atac asupra memoriei

Autor: George Arion 11 Ian 2009 - 00:00
Romancierul, fără a ne pune prea mult la încercare răbdarea, punctează etapele unei investigaţii tensionate, înfricoşătoare şi de durată.



Totul porneşte de la un banal accident rutier, în urma căruia într-un vehicul sunt descoperite zeci de imprimante, iar un poliţist este ucis. Evenimentul atrage atenţia FBI-ului. Agenta Rebecca Rose conduce o anchetă care îi alimentează suspiciunile legate de posibilitatea unui atac asupra SUA cu arme biologice. Apare în scenă şi William Griffin, urmărit în ultimele sale zile de instrucţie la Quantico. Antrenamentul la care e supus cuprinde probe mai dure chiar decât cele mai periculoase situaţii reale. Echipamentul pe care îl folosesc cursanţii este sofisticat – de pildă, ei sunt echipaţi cu veste antiglonţ care culeg, în acelaşi timp, imagini şi date din ambianţa unde se află. Pregătirea lor extenuantă îi face apţi să riposteze unor adversari tot mai abili şi ei.

SUSPANS. Acţiunea se complică şi mai mult – Erwin, tatăl lui William Griffin, el însuşi ofiţer FBI, este pe urmele lui Robert Chambers – supranumit Patriarhul –, un fost spărgător de bănci şi atacator cu bombe al clinicilor de planificare familială. În hambarul acestuia de lângă casa lui din statul Washington se descoperă semnele unei activităţi dubioase. Dar spaţiul bucolic în care trăieşte se transformă într-un teatru de război – Patriarhul este împuşcat şi-şi duce taina în mormânt, iar Erwin abia scapă cu zile, scos cu greu de sub dărâmăturile hambarului, aruncat în aer de o bombă ascunsă cu dibăcie. Fiul său şi Rebecca continuă cercetările pornind pe alte piste. La dispoziţia lor se află cele mai noi mijloace de investigare – de la informaţii primite prin satelit până la arme "inteligente", care pot să lovească o ţintă umană, ghidate de senzori capabili să identifice după miros o persoană căutată. Cercul se strânge tot mai mult în jurul unui bărbat cu un ochi verde şi altul albastru, maestru al deghizărilor, cunoscut sub diverse nume – John Brown, John Bedford. De fapt, acesta e Lawrence Winter, un fost agent FBI scăpat de sub control. Pentru a răzbuna moartea soţiei şi fiicei sale la 11 septembrie 2001, el ia pe cont propriu acţiunea de pedepsire a tuturor vinovaţilor, indiferent în ce tabără s-ar afla. Îl are ca ajutor pe Tommy, un savant cu o minte de copil, genial în laboratorul său improvizat, dar incapabil să se descurce în realitatea de zi cu zi. El e unul dintre cei mai căutaţi terorişti, fiind expeditorul scrisorilor cu antrax din 2001, care au omorât cinci persoane, au îmbolnăvit alte peste 200 şi au provocat o panică de proporţii. Din drojdia de bere modificată genetic el a obţinut o pulbere cu o proprietate halucinantă: pulverizată peste o aşezare omenească, ea provoacă ştergerea memoriei tuturor locuitorilor. Lawrence Winter doreşte s-o folosească pentru a alunga ura din lume, coborând-o în uitare. El experimentează cu succes produsul în orăşelul Silesia din Ohio. 5.000 de oameni încep să se comporte ca şi cum ar fi atinşi de Alhzeimer – ţin minte doar întâmplările dintr-o zi, dar nu-şi mai ştiu nici măcar numele şi nici ce-au făcut cu o săptămână mai înainte. Vizează şi două oraşe mari, Ierusalimul şi Roma, însă planurile îi sunt dejucate de vigilenţa serviciilor de specialitate. Cu un ultim efort, îşi alege o altă ţintă – Mecca –  exact în perioada în care peste un milion de musulmani sunt acolo în pelerinaj. Succesul unei astfel de operaţiuni ar provoca un conflict mondial. Dar William, Rebecca şi ceilalţi colegi ai lor reuşesc să elimine pericolul.

TENEBRE. Greg Bear ne spune o poveste tenebroasă, însă perfect verosimilă. Departe de ochii publicului, care trăieşte neştiutor, se desfăşoară o încleştare acerbă, care primejduieşte însăşi existenţa pe această planetă.

"Un autobuz în viteză, încercând să profite de un spaţiu creat în cârdul de maşini, ţâşnise din spatele unui camion al cărui portbagaj era plin ochi de pelerini. Aceştia erau aplecaţi spre interior, unde încercau să se prindă de bare pentru a nu fi smulşi şi aruncaţi în afară. Autobuzul acceleră, claxonând în disperare..."
George Arion


Biografie

Autor a peste 30 de cărţi SF şi fantasy, Greg Bear, născut la 20 august 1951, a primit două premii "Hugo" şi cinci premii "Nebula" pentru ficţiune. A colaborat cu diverse organizaţii ştiinţifice şi politice, printre care Microsoft Corporation, Armata SUA, CIA şi alte agenţii. Este membru fondator al Asociaţiei Artiştilor Science Fiction. Este căsătorit, are doi copii şi locuieşte în Lynwood, Washington. "Ca întotdeauna, scenariul viitorului apropiat este la Bear înfricoşător de plauzibil, şi, fără a se lungi cu o ascuţită critică la adresa conflictelor politice şi a potenţialului lor de a împiedica eforturile împotriva terorismului, antagoniştii săi devin surprinzător de simpatici pe măsură ce detaliile complexe ale adevăratului lor plan ne sunt dezvăluite" – Publisher’s Weekly.
"Quantico reprezintă o privire terifiantă în coşmarul global al bio-terorismului. Greg Bear combină ştiinţa autentică, ştirile de ultimă oră şi extrapolarea de genul peste-cinci-minute începând-de-acum într-un thriller încărcat de adrenalină" – Robert Crais
Citeşte mai multe despre:   scena crimei

FANTOMELE ISTORIEI / Teroarea este la ea acasă

Autor: George Arion 18 Ian 2009 - 00:00
A trecut mai bine de o jumătate de secol de când Hruşciov, într-un discurs fulminant, a dezavuat cultul personalităţii lui Stalin şi a prezentat ororile pe care acesta le-a comis împotriva propriului său popor, împotriva altor popoare.




De la o astfel de realitate paradoxală porneşte Robert Harris în romanul său "Arhanghelsk". Un istoric american, Christopher Kelso, participă la un simpozion organizat la Moscova cu ocazia deschiderii arhivelor sovietice. La dispoziţia cercetătorilor e pusă o comoară care poate elucida multe dintre enigmele trecutului. Se ţin discursuri, se prezintă comunicări, au loc dineuri, se leagă şi se dezleagă prietenii. Dar pentru Kelso atmosfera festivă nu durează mult. Într-una dintre zile, el este abordat de Papu Rapava, un fost militar din garda lui Lavrenti Beria, o vreme şeful NKVD, înfricoşătorul organism opresiv, ai cărui reprezentanţi se fac vinovaţi de crime inimaginabile. După mai multe pahare de whisky şi votcă, bătrânul îi spune o poveste halucinantă. În noaptea în care a murit Stalin, Beria a pus mâna pe jurnalul "conducătorului iubit" şi l-a îngropat în grădina vilei sale. Istoricul nu ştie ce să creadă. Sunt fantasmagoriile unui alcoolic, dornic să câştige un ban? Sau scena respectivă s-a petrecut aievea? O serie de circumstanţe îl determină să-i dea crezare. Dar carnetul cu însemnări nu mai e în locul unde a fost ascuns. Iar primul său proprietar nu fusese septuagenarul despot de la Kremlin, ci o tânără pe care acesta o violase şi care îşi transcrisese frământările într-un jurnal.

OBSTACOLE. Împreună cu un reporter de televiziune, Kelso porneşte în căutarea preţiosului document. Pe urma acestuia se află însă şi serviciile secrete ruseşti. Cine va pune primul mâna pe vechiul caiet de matematică îmbrăcat într-un plastic negru? Are loc o cursă cu multe obstacole şi multe victime, care îi poartă pe eroi până în îndepărtatul şi îngheţatul Arhanghelsk. La capătul ei, este descoperit un adevăr cutremurător. Stalin a avut un fiu pe care l-a crescut departe de ochii lumii, sub protecţia unor membri KGB, inculcându-i-se ideea că la un moment dat va ajunge stăpânul absolut al unui vast imperiu. Devenit ucigaş în serie, din dorinţa de a apuca frâiele puterii, el este aidoma tatălui său, de o violenţă şi o ferocitate ieşite din comun. Iar autorul ne constrânge să-i urmărim evoluţia pe scenă cu suflarea tăiată.

THRILLER. Acest thriller devine pasionant şi pentru cei familiarizaţi cu istoria "marelui frate de la Răsărit", dar şi pentru cei tineri, care n-au cunoscut nici măcar din auzite despre comportamentul plin de cruzime al "Tătucului". Cartea este înţesată de informaţii pe deplin verificate, plasate cu măiestrie într-o ficţiune meticulos construită, astfel încât romanul să nu se transforme într-un tratat doct. De reţinut şi creionarea atmosferei de teroare care domnea în URSS sub cârmuirea urmaşului lui Lenin – sunt evocate arestări samavolnice, deportări în masă, lagăre de concentrare, execuţii fără judecată. De asemenea, Moscova zilelor noastre, cu miliardari corupţi, cu o populaţie săracă şi ţinută în ignoranţă, cu clădiri mizere, dar şi cu altele opulente – e surprinsă de un bun cunoscător al decorului şi al realităţilor de acum din capitala ruşilor. O plăsmuire literară? Desigur. Dar "Arhanghelsk" pune întrebări de o stringentă actualitate, ce nu ne pot lăsa indiferenţi. Mai e oare posibil ca în spaţiul acela vast să mai apară un autocrat ca Stalin? Mai pot fi oamenii subjugaţi, ţinuţi într-o frică teribilă, de către cineva care să-i semene? Istoria se poate repeta şi-şi mai poate trimite fantomele printre noi?

"Cizmele grele se tropăiră pe duşumea. Întorcând capul, Kelso văzu pe unul dintre bărbaţii mascaţi ducându-se în fundul cabanei, ţintind cu arma în pământ şi începând să tragă la întâmplare. Se înfioră din cauza zgomotului asurzitor care reverbera puternic în spaţiul îngust şi, când se uită iarăşi, bărbatul mergea cu spatele, trăgând gloanţele cu mitraliera în şiruri regulate, în timp ce arma îi sălta în mână ca un burghiu pneumatic"

George Arion

Biografie

Robert Harris, născut în 1957, absolvent al Universităţii Cambridge, a lucrat timp de şase ani ca reporter pentru emisiunile BBC "Panorama" şi "Newsnight", apoi, în 1987, a devenit redactor pe probleme politice la "Observer". În prezent este colaborator permanent la "Sunday Times". A mai scris "Gotcha" – 1983, "Selling Hitler: The Story of the Hitler Diaries" – 1986, "Fatherland" – 1992 etc. "E vorba de un thriller excepţional, scris cu măiestrie, captivant de la început până la sfârşit" – Anthony Lejeune, National Review. "Romanul are una sau două fisuri şi nu trebuie luat ad litteram, dar este, fără îndoială, un thriller senzaţional" – Kate Saunders, New Statesman. "Un thriller alert, plin de suspans, mai tensionat decât alte romane ale lui Harris" – Peter Kemp, The Sunday Times.
Citeşte mai multe despre:   scena crimei

MOARTEA NEAGRĂ/Pleacă repede, întoarce-te târziu

Autor: George Arion 25 Ian 2009 - 00:00
Unul dintre cele mai înspăimântătoare flageluri pe care le-a cunoscut omenirea a fost ciuma. În Europa, ea a făcut ravagii după 1344, adusă fiind din Asia. Atunci, cam o treime din populaţia bătrânului continent a căzut secerată de această molimă.



De pildă, în 1665, în Anglia, ea a făcut 100.000 de victime. Mod de răspândire? Prin puricii şobolanilor infestaţi de către o bacterie, Yersinia pestis. Mod de manifestare? Transpiraţie, frisoane, dureri îngrozitoare. O boală care n-a cruţat nici regi, nici oameni de rând. De aceste date şi multe altele se foloseşte Fred Vargas, o Doamnă a thrillerului franţuzesc, în romanul său "Pleacă repede, întoarce-te târziu". Un fost marinar, Joss Le Guern, a făcut puşcărie pentru că a bătut crunt un armator. După eliberare, ca să-şi câştige existenţa, o face pe crainicul într-una dintre pieţele Parisului. Cocoţat pe o ladă, el strigă – evident, contracost –, diverse mesaje de interes general sau particular. Anunţurile sunt dintre cele mai diverse: de vânzări-cumpărări, de pierderi, oferte de serviciu, buletine meteo. De la o vreme, printre aceste ştiri se strecoară unele bizare, care anunţă o iminentă epidemie de ciumă în "Oraşul lumină". Textele sunt extrase din scrieri vechi.

INVESTIGAŢIE. La început, nimeni nu le bagă în seamă. Dar pe uşile unor apartamente cineva pictează cifra 4 scrisă ca în oglindă. Un medievist îi desluşeşte semnificaţia. Este semnul care marca odinioară casele celor atinşi de necruţătoarea "moarte neagră". Comisarul Jean-Baptiste Adamsberg de la Brigada de criminalistică a arondismentului 13 le socoteşte şi el ca fiind joaca unui glumeţ. Dar viaţa mai multor locatari din aceste imobile este curmată. Cine răspândeşte ciuma? De-abia atunci autorităţile realizează gravitatea situaţiei şi urnesc o investigaţie greoaie. Însă ce semnificaţie li se poate da textelor culese din opera lui Avicenna sau Samuel Pepys şi citite de către Joss? Ele pot contribui doar la stabilirea unui profil al ucigaşului – bărbat cultivat, destul de înstărit, talentat la desen, meticulos. Investigaţiile înaintează lent, într-o lume panicată, ieşită din ţâţâni, printre inşi ciudaţi – erudiţi pentru care călcatul rufelor e o voluptate, foşti puşcăriaşi deveniţi de o cumsecădenie greu de egalat, bărbaţi în toată firea care sunt înfricoşaţi de contactul cu o realitate pe care nu o înţeleg. Însuşi comisarul Adamsberg e bizar – nu iubeşte hârţogăraia, îi place mai mult să contemple decât să acţioneze, iar pe deasupra, nu poate reţine numele subalternilor. Şi totuşi, cu mintea lui ascuţită, reuşeşte să pună ordine în noianul de informaţii pe care le strânge în zilele de anchetă şi să pună mâna pe criminal. Desigur, acesta nu face parte din cercul suspecţilor iniţiali, descoperirea identităţii lui fiind o adevărată lovitură de teatru.

ACCENT PE DETALIU. Fred Vargas îşi bazează imensul succes de librărie şi pe această abilitate uimitoare de a răsturna o situaţie când te aştepţi mai puţin, şi pe talentul de a creiona personaje memorabile, diferenţiate cu o nedisimulată dragoste pentru detaliu. Mai mult, fără cuvinte de prisos, ea reuşeşte să descrie convingător teroarea de care e cuprins Parisul ameninţat de necruţătoarea molimă. Secretul său e simplu: îi place să scrie pasionant, astfel încât cititorii să nu cunoască nici un moment de plictiseală. De aceea, de fiecare dată ne propune o istorie pe care s-o urmărim cu sufletul la gură, pentru a-i afla finalul uluitor, cea mai bună răsplată pe care o aşteaptă cititorii împătimiţi ai cărţilor sale. Duala sa pregătire, de om de ştiinţă şi de om de litere, îi permite să descindă pe un tărâm pe care nu oricine are privilegiul să-l viziteze, aducându-ne de acolo veşti fascinante.

"Se apropie de cadavru şi tehnicienii se dădură la o parte ca să-l lase să se uite. Omul era gol, întins pe spate, cu braţele în cruce, iar pielea îi era neagră ca funinginea în vreo zece locuri: pe coapse, pe bust, pe unul din braţe. Limba îi ieşea printre buze şi era la fel de neagră"


Biografie

Fred Vargas – pseudonimul doamnei Frederique Audoin-Rouzeau – s-a născut la Paris, în 1957, într-o familie de intelectuali. Pasionată încă din copilărie de cercetările arheologice. Urmează studii de istorie şi se specializează în Evul Mediu. O tentează însă şi literatura poliţistă. Cariera sa în acest domeniu e fulminantă. Tirajele cărţilor sale sunt impresionante pe toate meridianele. A fost recompensată cu numeroase premii de prestigiu. "Farmecul cărţilor lui Fred Vargas vine din modul imprevizibil, poate chiar bizar în care schimbă regulile clasice ale romanului poliţist" – "Le monde des livres". "Penumbră, tensiune, excentricitate. Romanul lui Vargas propune o explorare uimitoare a feţei întunecate a Parisului" – "Guardian". "Fred Vargas a inventat un gen literar unic: «rompol». Nu este noir, ci nocturn, îl trimite pe cititor în lumea ludică a copilăriei, unde a provoca spaimă prietenilor era un joc – unul grav, serios" – "Le Magazine litteraire".
Citeşte mai multe despre:   scena crimei,   fred vargas

Un canibal la Amsterdam

Autor: George Arion 08 Feb 2009 - 00:00
VARIANTĂ • MOARTEA ZĂMBITOARE
Sunt romane în care ambianţa descrisă este copleşitoare, astfel încât înregistrarea reperelor ei este la fel de captivantă ca şi acţiunea.



De pildă, în cartea lui Claus Cornelius Fischer, "Şi ne iartă nouă greşelile noastre", afli un alt fel de Amsterdam decât cel recomandat de pliantele turistice, sau ştiut din alte lecturi, sau doar dintr-o vizită pe fugă. Un oraş deloc îmbietor, care exală mirosuri fetide, de grăsimi prăjite, de bere şi vomă, de peşte, de alge putrezite şi gunoaie nestrânse –  cartoanele de pizza şi cioburile sticlelor sparte de cheflii tronează la loc de cinste.

E un spaţiu populat de un număr imens de imigranţi – din Surinam, Antile, Ghana, Pakistan, de cerşetori, drogaţi şi hoţi, cu fete dezbrăcate în vitrine, cu chelneriţe care servesc în bustul gol prin baruri, cu beţivi, cu aglomeraţie în sex-shopuri, cu puşti înnebuniţi de hip-hop, brake-dance şi muzică techno-beat, cu hoarde pe biciclete, pe patine cu rotile şi pe skate-board-uri, cu înghiţitori de săbii care câştigă astfel câţiva bănuţi pe la colţuri de stradă.

Obositor
Vacarmul se potoleşte doar târziu în noapte, când nu se mai aud cântecele de la tonomatele gălăgioase, ţipetele negustorilor care îşi laudă cu osârdie marfa, ţipetele bandelor de copii care se încaieră din orice fleac sau ale sărmanilor care îşi dispută cutiile de carton ce le servesc drept adăpost în ganguri neluminate. Mai răsună doar sirenele ambulanţelor şi ale maşinilor de poliţie, chemate în situaţii de urgenţă. Un oraş obositor.

Totuşi, uciderea unui copil căruia i se extrage creierul după ce a fost lovit cu o bâtă în cap reuşeşte să smulgă din apatie această populaţie în derivă. Cincangenarului comisar Bruno van Leeuwen – "o fosilă, un analog într-o lume digitală" – îi revine misiunea de a-l descoperi pe făptaş, care, în curând, mai comite o crimă – de data asta, băiatului ucis i se prelevează şi rinichii şi i se taie şi organele genitale. Să fie opera cuiva în legătură cu bănci de organe? Să fi apărut în urbea debusolată un canibal? Oricare ar fi răspunsul, panica se instalează triumfătoare în oraş.

Investigaţia
Ancheta trenează, deoarece însuşi experimentatul poliţist are probleme. Nerezolvarea unui caz în care cineva, tot de vârstă fragedă, şi-a pierdut viaţa încă îi mai provoacă noaptea coşmaruri. Dar acest criminalist admirabil reuşeşte să-şi domine zbuciumul şi duce la bun sfârşit o investigaţie teribilă. În cursul ei, van Leeuwen face cunoştinţă cu un savant dezaxat, cu un ucigaş venit din epoca de piatră pentru care morala nu există, cu obiceiurile unui trib din Papua-Noua Guinee, care practică şi azi canibalismul şi întâmpină moartea cu zâmbetul pe buze. Un profesionist pursânge care, suspendat din funcţie la un moment dat, îşi reia activitatea la presiunea opiniei publice – impresionantă scena de pe stadionul unde se dispută un meci Ajax-Juventus, în timpul căruia galeria îi scandează numele ca pe cel al jucătorilor faimoşi, cerând autorităţilor revenirea lui la cârma cercetărilor. Frica propagată în acest teritoriu îi trezeşte la realitate, îi face solidari pe locuitorii lui, astfel încât simt nevoia unui scut împotriva Răului, pentru ca valorile unui popor care i-a dat pe Rembrandt, Van Gogh, Vermeer să nu se piardă.

Ar fi minunat ca Fischer, aflat la primul său thriller, să izbutească în continuare să ofere cititorilor cărţi la fel de izbutite precum aceasta pe care am prezentat-o, o succesiune de secvenţe amare şi agresive, cu altele pline de gingăşie şi bunătate, o meditaţie despre degradare şi ieşirea din degringoladă. Dar tare mi-e teamă că, scriind acest roman, a sărit peste o ştachetă aşezată atât de sus încât cu greu îşi va mai egala performanţa.

"Atacul veni brusc şi mut. O umbră albă, atât şi nimic mai mult, atingerea unei pale uşoare de aer. Şi apoi o făptură apărută dintr-o dată din noapte, care sări la el cu o toporişcă în pumnul ridicat. Faţa cu dinţii rânjiţi şi cu osul decolorat se apropiase atât de rapid, încât van Leeuwen nu mai putea decât să se holbeze la ea ca paralizat…"

Cu pedanterie

În cartea de faţă, autorul întocmeşte cu pedanterie un inventar al obiectelor din orice spaţiu unde poposesc eroii săi – mobile vechi sau moderne, unele de un gust îndoielnic, aparate de uz casnic, bibelouri, jucării, totemuri aduse din zone încă necivilizate. El trece în revistă clădirile cu faţade scorojite şi interioare mizere, ambarcaţiunile vechi de pe canale cu apă murdară, arterele cu hârtoape, cârciumile şi cafenelele dubioase, magazinele care desfac produse de o calitate uneori îndoielnică, galeriile de artă rămase dintr-o perioadă înfloritoare, tipografiile cu utilaje aproape scoase din uz, atelierele meşteşugăreşti care nu te îndeamnă să le treci pragul, cu firmele ruginite de ploi sâcâitoare, magherniţele de la periferie şi depozitele suspecte.

Claus Cornelius Fischer s-a născut în Berlin şi trăieşte în prezent în München. Colaborează la publicaţiile Die Welt şi Die Zeit şi este din 1976 scriitor independent şi traducător. În anii 1989-2008 a scris scenarii pentru numeroase filme de cinema şi de televiziune. A fost nominalizat pentru premiul literar "Aspekte".
Citeşte mai multe despre:   scena crimei

UN JOC CRUD ŞI SÂNGEROS/Şah pe viaţă şi pe moarte

Autor: George Arion 15 Feb 2009 - 00:00
Zugzwang - din limba germană, Zug (mutare) şi Zwang (constrângere, obligare). În şah se foloseşte pentru a descrie o poziţie în care un jucător este pus într-o situaţie de vulnerabilitate totală. Este obligat să mute, dar orice mutare îi slăbeşte şi mai mult poziţia.


 

Dacă ne închipuim că Sankt Petersburgul anului 1914 este o imensă tablă de şah, cu mai mult de 64 de pătrăţele albe şi negre, în fiecare fiind plasat câte un personaj, reuşim să descriem exact locul unde se confruntă eroii romanului "Ultima mutare a Regelui", de Ronan Bennett. Fiecare îţi închipuie, cu orgoliu, că-şi decide singur soarta. De fapt, nici unul nu e liber, toţi supunându-se unor reguli pe care nu le-au inventat ei, participând la un joc crud şi sângeros, miza fiind însăşi viaţa lor. Succesele sau eşecurile le sunt dictate de modul în care sunt manevraţi de jucătorii redutabili, rămaşi întotdeauna în umbră.


Situaţia

În aparenţă, oraşul de pe Neva e strălucitor, opulent, măreţ. Trăsuri luxoase îi străbat arterele, teatrele găzduiesc spectacole grandioase, cu actori în mare vogă, în sălile de concert sunt prezenţi interpreţi de valoare internaţională. În alcovuri tăinuite se consumă scene fierbinţi. În saloane somptuoase au loc baluri, prilej ca frumoasele zilei să îmbrace toalete mirobolante. Poeţi ca Alexandr Blok şi Anna Ahmatova recită inspiraţi prin cafenele, în faţa unor iubitori de poezie care îi ascultă în extaz. Mai mult, în oraş se desfăşoară un turneu de şah la care participă mari maeştri ca Alehin, Nimzovici, Capablanca. Unii le analizează performanţele, se încântă de mutările lor imprevizibile. Alţii însă studiază situaţia de pe eşichierul imens reprezentat de pământul rusesc, de întregul continent european. Aceştia descoperă embleme ale crepusculului, semnele iminente ale prăbuşirii unei lumi în care oamenii nu-şi mai găsesc rostul, fiind oprimaţi, umiliţi, reduşi la tăcere. Iar războiul bate la uşă.


Modalităţi

De aceea se revoltă împotriva orânduielilor strâmbe. Organizează greve şi demonstraţii, se înscriu în partide pentru care plasarea de bombe sau asasinarea unor lideri politici, ziarişti, sindicalişti reprezintă modalităţi de a accede la putere, pentru a instaura o nouă ordine a lumii, la fel de precară şi iluzorie ca şi cea de dinainte, deoarece nu oferă o protecţie sigură fiinţei umane în faţa valului de primejdii.

Vasta tablă de şah e cuprinsă de fierbere, de febra înnoirilor spectaculoase, de haos. Otto Spethmann, un psihiatru - evreu polonez - se trezeşte, fără să vrea, în mijlocul unei conspiraţii teribile. La turneul de şah din capitala Rusiei - cel mai mare dintre câte au fost vreodată - participă şi Avrom Chilowicz Rozental, un şahist excepţional, însă labil psihic. În culise, păpuşarii trag sforile. Dar nu trofeul e important. Miza e alta. Laureatul va fi primit în audienţă la ţar. Însă la Peterhof nu va fi prezent câştigătorul, ci o dublură a acestuia, cu misiunea de a-l asasina pe filofrancezul Nikolae al II-lea.


Fanatici

Oricât ar fi de surprinzător, Ohrana - înspăimântătoarea poliţie secretă - are ştire de complot, dar doreşte ca el să reuşească, pentru a instala pe tron o marionetă, care să împingă Rusia în război de partea Germaniei. Totodată, omorârea augustei persoane poate fi un prilej minunat de a dizolva Duma, de a anula libertăţile cetăţeneşti şi de a dizolva partidele, astfel încât despotismul să fie şi mai crâncen, exercitat de o mână de sceleraţi şi fanatici.

Psihiatrul nu are parti-pris pentru nici una dintre tabere şi nu e afiliat la nici o mişcare. Cu toate acestea, el izbuteşte să dejoace complotul la care sunt părtaşi, printre alţii, şi şeful Ohranei, şi un spion strecurat printre bolşevici - nume de cod Regele -, şi un violonist celebru. Nu vă amăgiţi că v-am povestit tot romanul. El e mult mai complex, cu meandre şi ascunzişuri.

"Găsi un felinar şi se agăţă de el ca un marinar încleştându-se de catarg pe vreme de furtună. Avea o rană mare şi sângerândă sub şale. Pământul de sub tălpile lui era înşelător, nu se mai putea bizui pe picioare, şi totuşi nu voia să cedeze. L-am privit îngrozit în timp ce îşi aduna forţele pentru un ultim efort"


Crescut în Belfast

Ronan Bennett s-a născut şi a crescut în Belfast, unde a participat activ la demonstraţiile antibritanice. La vârsta de 18 ani a fost condamnat la închisoare pe viaţă, dar a făcut apel, a fost eliberat şi a plecat în Anglia. Arestat din nou, a executat o sentinţă de aproape doi ani, în timpul căreia s-a îndrăgostit de şah. S-a înscris apoi la King's College, unde a studiat istoria şi a început să scrie. Autor a cinci romane, a scris, de asemenea, scenarii de film, inclusiv pentru Hollywood. În cazul de faţă, Bennett oferă celor pasionaţi de scrisul său o carte incitantă. În care, la o primă vedere, cineva câştigă din dura încleştare. Numai la o primă vedere. De fapt, toţi cei angrenaţi în acest joc murdar, departe de rigorile, eleganţa şi frumuseţea şahului, îşi macină reciproc forţele şi devin tot mai vulnerabili. "O poveste fascinantă despre alianţe politice schimbătoare, joc dublu şi fanatism", notează The Independent, susţinut de Bookforum: "Premisa hitchcokiană este dezvoltată cu măiestria narativă a lui Graham Greene. Nu întâmplător metafora centrală a acestui roman este şahul."
Citeşte mai multe despre:   scena crimei

SFĂRŞITUL DOGMEI?/Iuda preaiubitul

Autor: George Arion 22 Feb 2009 - 00:00
"Iuda preaiubitul". Încă un thriller biblic. Mai puţin faimos decât "Codul lui DaVinci". Dar, poate, mai incitant decât acesta în anumite privinţe.




Cu siguranţă, Dan Brown este mai spectaculos sub aspectul intrigii detectivistice. În schimb, Gerald Messadie, un pasionat scotocitor prin biblioteci, oferă naraţiunii sale doza de senzaţional printr-o interpretare proprie a unor pasaje din Vechiul şi Noul Testament, al altor texte sacrosancte.

Faptele sunt cele ştiute de toată suflarea. În duminica premergătoare Paştelui - ce avea să rămână cunoscută ca Duminica Floriilor - Iisus îşi face intrarea triumfală în Ierusalim.

Sfatul... Călare pe un asin, ca şi Regele David odinioară, El este întâmpinat de o mulţime care Îl aclamă şi Îi presară flori în cale. Vorbele Lui, minunile pe care Le-a săvârşit L-au precedat, şi populaţia Îl aşteaptă ca pe un izbăvitor al poporului evreu, ca pe Messia cel promis încă din vechime şi recunoscut astfel de Ioan Botezătorul. Dărâmarea Marelui Templu, asuprirea babiloniană, exilul în Asia, stăpânirea romană au inculcat ideea că Dumnezeu şi-a întors faţa de la urmaşii lui Moise.

Emoţia pe care sosirea Lui o provoacă în cetate îl pune în alertă pe Marele Preot Caiafa. Acesta îşi vede primejduit scaunul, bănuind o lovitură de stat, şi îşi strânge de urgenţă sfatul.

ÎN SIMŢIRI. Împreună cu socrul său, Ana încearcă să descopere soluţii pentru a contracara posibilitatea ca Iisus să fie uns şi ca Rege, şi ca lider spiritual. Nu se poate risca o răscoală urmată de război civil şi o baie de sânge. De asemenea, este solicitat sprijinul Procuratorului roman Pilat, care însă, potrivit statutului său, nu are căderea de a se amesteca în conflictele religioase ale localnicilor.

Şi totuşi, Iisus va fi învinovăţit de blasfemie, va fi batjocorit, biciuit, răstignit, dat jos de pe cruce, trupul său fiind depus într-o grotă de unde va dispărea.

Cadavrul Lui a fost furat de ucenicii Săi înnebuniţi de durere? S-a sculat, într-adevăr, din morţi? Sau în urma ţintuirii în piroane nu şi-a pierdut viaţa, fiind luat de pe Golgota când încă mai trăia, un medic iscusit readucându-l în simţiri, oblojindu-i rănile şi salvându-l, astfel încât să poată pleca într-un ţinut unde să nu mai fie prigonit?

VOINŢA DIVINĂ. Gerald Messadie alege ultima variantă. Dar nu numai acest episod poate răvăşi pe oricine. Pornind de la o examinare atentă a multor documente, autorul face o observaţie tulburătoare: Creatorul adorat este, de fapt, indiferent la toate zbaterile oamenilor. Fiii săi, Iahve şi Satan, îşi dispută supremaţia. Spre deosebire de Preaînaltul  său Tată, Iahve este bun, milostiv, interesat de fiinţa umană. Pe acesta din urmă îl slăveşte Iisus. El doreşte cu ardoare să se jertfească, pentru a şterge păcatele poporului Său. De aceea se lasă arestat şi sacrificat, astfel încât Scripturile să se adeverească.

Pentru realizarea planului Său are nevoie de complicitatea unuia dintre ucenici. Cel ales este Iuda Iscarioteanul, prezentat în carte în alt fel decât în Evangheliile lui Luca, Matei, Marcu, Ioan. De altfel, după descoperirea, în 2005, în deşertul egiptean, a "Evangheliei după Iuda", acestuia i se atribuie un alt statut, de instrument al voinţei divine. Măreţie. El nu ne mai apare ca un trădător care îşi conduce Învăţătorul la un calvar inimaginabil, ci îi împlineşte porunca: "Fă ce ai de făcut!". În romanul lui Gerald Messadie, Iuda este un mijlocitor benefic în relaţia lui Iisus cu Jahve. Despre Iisus, despre apostoli se vor mai scrie multe cărţi - de istorie, de teologie sau de ficţiune, mai mult sau mai puţin plauzibile. Nici una însă nu va ştirbi nimbul de măreţie al lui Iisus, care, prin sacrificiul Său, ne-a îndemnat să fim mai buni, mai iertători, mai înţelepţi.

"Construcţia diavolească pică cu brutalitate. Cum greutatea trupului lui Iisus nu era susţinută decât de cele două piroane care îi străpungeau încheieturile, crucificatul slobozi un urlet de durere sub efectul şocului.Crucea fu pusă vertical. Ajutoarele aruncară pământ în groapă pentru a o astupa, apoi o bătuciră cu dosul lopeţilor"


Biografie...

Gerald Messadie s-a născut în Egipt, în 1931, şi este jurnalist, istoric, eseist şi romancier francez. Opera sa, tradusă în întreaga lume şi numărând peste şaizeci de titluri, cuprinde eseuri despre credinţele, culturile şi religiile lumii, biografii, romane istorice şi science-fiction.
"Studiind scrierile fundamentale - Evangheliile canonice şi apocrife, comentariile biblice şi textele exegetice moderne"


Zone de umbră

"Gerald Messadie demască în acest pasionant thriller biblic zonele de umbră, minciunile şi contradicţiile dogmei creştine. Pentru prima oară sunt dezvăluite raţiunile ostilităţii clericilor din Ierusalim faţă de Iisus: versetele Deuteronomului afirmă fără nici o ambiguitate că Dumnezeul cel bun, Dumnezeul lui Iisus, nu este Dumnezeul Creator."
Citeşte mai multe despre:   iisus,   scena crimei,   gerald messadie

Partitura care ucide

Autor: George Arion 29 Mar 2009 - 00:00
În policierul "Amicii crimei perfecte" al lui Andres Trapiello, personajul principal reflectează: "Nu semnase niciodată cu numele lui. Cine ar fi cumpărat un roman poliţist scris de unul pe care-l chema Francisco Cortes, divorţat, ducând o viaţă jalnică în Madrid".


Şi mai adaugă amar: "... cine ar fi putut crede că într-un loc care se chema Lavapies se puteau petrece crime ca la New York, Londra, Chicago sau Marsilia?".

Parcă pentru a se apăra de o astfel de situaţie, un alt spaniol, de profesie muzicolog, chiar adoptă un pseudonim, luându-şi numele unui pianist, Joseph Gelinek, pe care Beethoven l-a umilit într-un faimos duel muzical desfăşurat la Viena. Are însă curajul de a plasa în Capitala spaniolă acţiunea thrillerului său "Simfonia a X-a" -, dar şi în alte locaţii, ca Grenoble sau "oraşul valsului".

Parcurgându-i primul roman eşti cuprins de sentimente contradictorii, neştiind ce să admiri mai întâi: vasta lui erudiţie în specialitatea pe care şi-a ales-o? Lipsa de inhibiţii în realizarea unei cărţi care te pune pe jar de la primele pagini?

SACRIFICIU. Romanul este doldora de informaţii incitante. De unele ai avut ştire, însă le-ai uitat. Pe altele le afli pentru prima oară, şi nu eşti sigur că le poţi da crezare. De pildă, aveaţi cunoştinţă că Salieri e suspectat nu numai de otrăvirea lui Mozart, dar e bănuit a fi jucat un rol şi în moartea Surdului de la Bonn? Aţi auzit de Iubita Nemuritoare, ultima sa pasiune mistuitoare, identificată în persoana adolescentei Beatriz de Casas? Ce părere aveţi despre blestemul Simfoniei a IX-a - mai mulţi dintre compozitorii care şi-au adăugat operei lor o simfonie cu acest număr s-au stins rapid din viaţă - Bruckner, Mahler şi însuşi Beethoven? Dar episodul cu caii lipiţani căzuţi în mâinile ruşilor ca pradă de război, soldaţii dorind să-i sacrifice pentru mâncare, şi numai intervenţia generalului Patton salvând animalele de preţ, vă este cunoscut?

RAFINAMENT. Prin astfel de amănunte picante, strecurate ici-colo în cuprinsul naraţiunii sale, Gelinek menţine în permanenţă trează atenţia cititorului. El procedează ca un reporter al unui tabloid, interesat de cele mai ascunse detalii din viaţa oamenilor, scormonind în trecutul lor cu o totală lipsă de ruşine. Procedând astfel, scriitorul asigură o credibilitate maximă personajelor sale. Însă, spre deosebire de articolele din tabloide, scrierea sa e de un rafinament indiscutabil.

Dar şi trama poliţistă e construită fără cusur. Autorul aduce în scenă un număr mare de personaje, din medii diverse: muzicologi, bogătaşi melomani şi excentrici, poliţişti, medici legişti, judecători de instrucţie, ingineri de sisteme, fabricanţi de mese de biliard, maeştri de echitaţie, ghizi turistici. Apare chiar şi un prinţ Bonaparte, un descendent al împăratului biruitor la Austerlitz. Evident, cele câteva pagini care descriu viaţa lui Beethoven înainte de a se stinge înseamnă un plus de interes.

MESAJ CRIPTIC. Într-o seară, în vila somptuoasă a milionarului Jesus Maranon, are loc o audiţie privată. Compozitorul, cercetătorul şi dirijorul Thomas Ronald prezintă, pentru întâia oară în faţa publicului, prima parte a Simfoniei a X-a, pe care susţine că a reconstituit-o din însemnările pe care cel socotit cel mai mare compozitor din toate timpurile le-a lăsat în diverse carnete. Dar pe Daniel Panagua, profesor de istoria muzicii, concertul de 15 minute, cu sonorităţi magnifice, îl pune pe gânduri. El este încredinţat că Thomas a descoperit chiar partitura simfoniei.

N-are cum să obţină o confirmare. A doua zi după ascultarea minunatei creaţii, asasini misterioşi îl decapitează pe Thomas cu o ghilotină. Iar pe craniul său se descoperă tatuat un portativ, care nu e altceva decât un cod, a cărui descifrare ar conduce la locul unde e ascuns manuscrisul. Încercările lui Daniel şi ale altora, de a descifra mesajul criptic, amintind de aventurile lui Robert Langdon şi ale Sophiei Neveu ai lui Dan Brown, şi ei confruntaţi cu o problemă similară, dezlănţuie un şir de întâmplări senzaţionale şi primejdioase.

"Văzând că sfârşitul său este iminent, Daniel optă pentru singurul lucru pe care îl putea face în momentul acela, să strige şi să ceară ajutor. Nu a putut-o face decât o dată, pentru că medicul legist, în clipa aceea, scoase un revolver din tocul de la subsuoară pe care îl purta sub sacou şi îi trase o lovitură formidabilă peste faţă cu patul armei, spărgându-i septul nazal şi lăsându-l buimăcit. Daniel începu să sângereze din abundenţă"

Biografie
Joseph Gelinek cântă la pian, este compozitor şi expert în viaţa şi opera lui Ludwig van Beethoven. Colaborator obişnuit al diferitelor mijloace de comunicare în masă, principalele sale strădanii se concentrează, pentru moment, asupra reconstituirii şi răspândirii repertoriului mai puţin cunoscut al compozitorului. "Simfonia a X-a" a provocat atâta interes cu ocazia târgului de carte de la Frankfurt din 2007, încât drepturile sale de autor, înainte de a fi publicat în Spania, au fost deja vândute în peste 10 ţări.

Catedrala
Romanul ne îndeamnă să visăm la o lucrare beethoveniană care nu ne este cunoscută, care a rămas poate doar în fază de proiect, sau zace undeva neştiută de nimeni. Din cele relatate de către apropiaţii lui Beethoven, din unele note fugare ale acestuia, Simfonia a X-a ar fi fost încununarea operei sale, o admirabilă "catedrală de sunete", pe care ar fi lăsat-o omenirii. Din păcate, timpul n-a mai avut răbdare cu el.

Citeşte mai multe despre:   scena crimei

Psihologia crimei

Autor: George Arion 24 Mai 2009 - 00:00
Psihologia crimei
Citește și:


În urmă cu patruzeci de ani, Charles Manson a fost condamnat la moarte pentru că a pus la cale uciderea actri­ţei Sharon Tate (soţia regizorului Roman Polanski) şi a altor câtorva persoane. Uci­gaşul n-a fost însă exe­cu­tat, statul California abo­lind, între timp, pedeapsa capitală.


Sentinţa a fost schimbată în închisoare pe viaţă. În detenţie, cri­minalul are un statut de vedetă. Des­pre el au fost scrise cărţi, s-au realizat documentare tv, jurnaliştii îl caută pentru interviuri.

Dacă daţi căutare pe Google e imposibil să nu le descoperiţi. Veţi face cunoştinţă cu un asasin celebru în anii '60, pletos ca un hippy, cu o svastică tatuată pe frunte, de o volubilitate remarcabilă, cu o ges­ticulaţie amplă, de pastor în faţa credincioşilor, încercând chiar şi din celula unde se află să exer­cite aceeaşi fascinaţie pe care a avut-o odinioară asupra proze­liţilor săi.

Fără doar şi poate, "Păpuşa Adormită", romanul lui Jeffery Dea­ver, este inspirat de cazul amin­tit mai sus. Protagonistul, Daniel Pell, cunoscut şi ca "fiul lui Manson", păşeşte cu mare atenţie pe urmele mentorului său. Îşi adună în jur un grup de fideli - Familia -, care i se supun fără crâc­nire. După un proces răsu­nător, juriul din districtul Monte­rey îl găseşte vinovat de mai mul­te crime şi e aruncat în temniţă.

PERSUASIUNE. La un mo­ment dat, deţinutul primeşte vizita unei specialiste în interogatorii şi în interpretarea limbajului corporal, Kathryn Dance. Aceasta an­che­tează noi aspecte legate de omo­rurile lui Pell. Profitând de conjunctura mutării dintr-o închisoare în alta, prizonierul reuşeşte să evadeze. Cartea istoriseşte tocmai eforturile disperate ale poliţiei de a pune din nou mâna pe el. De o abili­tate diabolică, seducător, folo­sind cu succes tehnici de manipulare, disimulându-şi la perfecţie tică­lo­şia, ca un actor de mare ta­lent, inventându-şi zeci de bio­grafii, lipsit de scrupule când e vor­ba să-şi apere viaţa, el reuşeşte să scape o vre­me de urmăritorii săi, pre­să­rând alte victime pe unde trece. Are o mare putere de a controla firile mai slabe, o extraordinară capacitate de persuasiune, iz­butind chiar să-i determine pe unii dintre cei aflaţi în anturajul său să comită asasinate în locul lui. "Eu sunt cel care îşi controlează sufletul şi tot eu sunt acela care te pune să faci lucruri de care nu te credeai vreodată în stare. Eu sunt cel care cântă la flaut şi te conduce în locurile în care îţi e frică să mergi." - declară el cu emfază. Pe cine nu poate să-l controleze îl ucide.

SETE DE PUTERE.
O victimă poate fi şi Kathryne Dance, care i-a intuit jocul diabolic şi nu poate fi dominată. Dar tentativa lui Pell de a o suprima eşuează, şi liniştea se instaurează din nou în ţinutul pe care l-a evocat şi John Steinbeck.

Dacă spui Jeffery Deaver spui thriller de cea mai înaltă calitate. Ca şi în celebrul său "Colecţionarul de oase", ecranizat cu Denzel Washington în rolul principal, "Păpuşa Adormită" are o des­fă­şurare halucinantă. Împuşcături, explozii, urmăriri, răsturnări de situaţie se succed într-o cavalcadă nebună. Însă marele merit al scriitorului constă în priceperea sa de a pătrunde în psihologia crimina­lilor, şi de a le pricepe şi dezvălui re­sorturile care îi determină să apuce pe căile fărădelegii. Ca şi în al­te ocazii, e vorba de o incomensurabilă sete de putere, pe care aceştia nu o pot dobândi decât prin crimă.

CEL INTEROGAT. "... Cum în­cepuseră să vorbească despre călătoria spre Santa Cruz, fata în­ce­puse să ezite să dea răspunsurile pe loc, îşi acoperise părţi din faţă şi din urechi - gesturi de negare - şi se uitase spre fereastră - aversiune. Încercând să pară calmă şi relaxată, îşi trădase starea de stres prin mişcarea piciorului. Dance ob­servă urme de stres şi înţelese că fata era în faza de negare. Probabil că tot ce îi putea spune Theresa putea fi verificat. Dar minciuna include şi răspunsurile eva­zive sau omisiunile. Erau semnale clare că Theresa nu îi spu­nea chiar tot."

"Apoi Baxter se împletici înapoi, cu o expresie ui­mită, în timp ce Pell îi în­fi­gea un cuţit în burtă şi în piept. Sângerând abundent, Baxter căzu în ge­nun­chi, încercând să îşi scoa­tă spray-ul paralizant. Pell îl apucă de umeri şi îl întoarse înspre matahala care tocmai descărca pistolul Taser. Impulsul electric trecu pe lângă el. Pell îl împinse pe Baxter deo­parte şi sări înspre gardian. Ma­tahala încremeni, ui­tându-se la cuţit şi ţi­nând acum inutilul pistol Ta­ser în mână... Pell se nă­pusti înainte, se feri de lo­viturile bărbatului de cu­loare şi îl lovi puternic de câteva zeci de ori cu vârful cuţitului din mână."

Biografie
Jeffery Deaver a obţinut diploma în jurnalism la Universitatea Missouri. S-a înscris apoi la Şcoala de Drept Fordham, lucrând apoi pentru The New York Times sau Wall Street Journal. A început să scrie de la vârsta de 11 ani. A fost editorul revistei Şcolii pe care a urmat-o. Scrie în orice ambianţă s-ar afla - într-o cameră de hotel, în avion, chiar şi în bucătăria casei sale, atunci când i se face curat în birou. De obicei, documentarea pentru un roman durează cam opt luni, timp în care consultă diverse lucrări, ziare, sau navighează pe internet. Uneori, ia interviuri unor persoane, pentru a aprofunda o problemă.

Citeşte mai multe despre:   scena crimei,   pell