In memoriam IRINA NICOLAU
Acest
proiect este în pregătire de trei luni. Am fost pe punctul de a-l lansa
de mai multe ori, dar mereu a existat o piedică, în sfârşit data a fost
stabilită, toate condiţiile îndeplinite, apoi am aflat că doamna Irina
Nicolau a murit anul trecut în trei iulie. Fără să ne propunem sau să
ştim dinainte, am ajuns cu lansarea în preajma acestei date. Nu există
coincidenţe, uneori lucrurile se aşează singure în matca lor. Dedicăm
această lansare Irinei Nicolau pentru că fără oameni minunaţi ca ea
maşinile zburătoare nu s-ar fi desprins de pământ...
Am
ales să nu prezentăm volumul de faţă în stilul editurii noastre pentru
că dincolo de valoarea literară, incontestabilă, această carte este o
hermeneutică.
Nu se poate vorbi despre ea decât în termeni de
frumuseţe, consistenţă, spiritualitate şi poate fi prezentată doar de
cei care au scris-o: istoria muzeului spusă de Irina Nicolau şi Carmen
Huluţă şi spiritul său pictat în cuvinte de Horia Bernea.
NOTE
Irina Nicolau
Din
1990 am încercat să notez fragmente din convorbirile noastre şi să
xerografiez paginile în care, seara, nota (Horia Bernea, n.n.) gânduri
despre muzeu şi nu numai. Cele mai numeroase note sunt din anii '90-'92,
când "căuta" febril. Din mulţimea de interviuri pe care le-a dat
jurnaliştilor am reţinut numai câteva.
Organizarea fragmentelor este
şi nu este cronologică. Notele din primii ani sunt risipite între texte
datate explicit. Se putea proceda şi altfel, eu am preferat aşa. Am
ţinut să vă avertizez.
Horia Bernea (interviu consemnat de Bianca Stuparu)
Mă
pregătesc pentru acele lucruri importante, acele lucruri pe care dacă
le-ai putea defini cu exactitate, nu le-ai mai face. E vorba mai degrabă
de un scop inefabil, greu de formulat şi cu atât mai valoros cu cât e
mai greu de formulat. Mi-am ascuţit uneltele, m-am pregătit din punct de
vedere al meseriei, totul pentru realizarea unei foarte mari
mobilităţi, unei mari game de posibilităţi de expresie. Aş vrea să pot
să realizez aceste lucruri. Un soi de sinteză românească. Eu am fost un
om care a practicat o avangardă extrem de puternică şi convinsă, am
încercat o recuperare a ceea ce însemna spatele nostru, o înţelegere a
întregului nostru background şi mă consider mai pregătit sau mai
îndrituit decât alţii să vorbesc despre lucruri global. Din cauza asta
spun că sper să ajung să realizez lucrurile pentru care m-am pregătit.
Chiar şi pentru moarte. O bună pregătire pentru moarte ar putea însemna o
bună pregătire pentru realizarea unor lucruri mari.
Irina Nicolau
După
1989, în România, la Muzeul Ţăranului Român, s-a petrecut o minune
despre care oamenii trebuie să ştie. Pictorul Horia Bernea, împreună cu
nişte oameni care au crezut în harul lui, au făcut să renască un muzeu
centenar şi l-au dus până la cea mai înaltă distincţie pe care o poate
primi un muzeu în Europa. Miracol românesc să fi fost? Eu aşa cred. Şi
mai cred că minuni de acest fel românilor le vine mai uşor să
înfăptuiască decât să le recunoască şi să le facă loc în memoria lor.
În
ce ne priveşte, vom încerca să mărturisim. Povestea leagă, aşează şi,
în consecinţă, falsifică. Nu va fi poveste, ci o colecţie de fragmente,
vorbe spuse sau scrise atunci şi acum. Lucrul nu va fi uşor, având în
vedere că faptele la care ne vom referi plutesc încă în aer. Spun "ne"
pentru că, începând cu 1996, vocii mele i se va adăuga încă una. Carmen
va vorbi despre experienţa ei. Uneori, când ne vom referi la aceleaşi
lucruri, s-ar putea să ne contrazicem. Există riscul să nu mai
înţelegeţi nimic. Aşa se întâmplă ori de câte ori nişte oameni descriu o
minune. Adevărul adevărat îl ştie doar Cel de Sus.
Carmen Huluţă Mihalache
Irina
îl citează frecvent pe Bernea. Nu e o caracteristică personală, mai
toţi seniorii care i-au stat mult în preajmă recurg adesea la cuvintele
lui când vine vorba de muzeografie. Sincer, la început i-am crezut uşor
idolatri. Acum îi repet şi eu spusele. Forţa lui Bernea de a construi
bine, frumos, adevărat, adecvat, închegat şi într-un anume fel durabil
în jurul obiectelor a modelat nu numai structura acestui muzeu. A
îmboldit spre creştere şi libertate personalitatea fiecăruia din cei
implicaţi în împlinirea unei noi muzeografii.
Volumul a fost
iniţial publicat în anul 2001 de Editura Ars Docendi a Universităţii din
Bucureşti împreună cu Muzeul Ţăranului Român.
PS: Vizitează în Destinaţii culturale, paginile speciale dedicate Muzeului Ţăranului Român.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu