Dacă
pe terenul prozei postmodernismul "optzecist" este o experienţă
clasată, depăşită în varii direcţii de Petru Cimpoeşu, Mircea Cărtărescu
sau regretatul Ioan Lăcustă, în spaţiul mai redus, dar mai dens al
poeziei el reprezintă încă o platformă artistică viabilă.
Epica suportă periodic injecţii de viaţă, de realitate nouă, adaptându-şi formele şi registrele la scheme succesive, diferite, de configurare socio-culturală.
Lirica (fie ea şi aceea ironică şi biografistă a "optzeciştilor") are
un grad mai mare de autonomie şi indeterminare. Ea evoluează în răspăr
şi chiar în afara modelelor oficiale, creându-şi propriile culoare şi sisteme auto-centrate. Prozatorii veritabili pot coagula o şcoală şi o direcţie; poeţii adevăraţi, nu. Punându-i
alături în antologii de grup, constatăm cât de slabă e coeziunea
grupării şi cât de puternică se dovedeşte personalitatea câte unui
solist.
Inclusiv într-un volum precum Băutorii de absint
(2007), reunind poeţi atât de originali şi de diferiţi (Traian T.
Coşovei, Nichita Danilov, Ion Mureşan, Ioan Es. Pop), Liviu Ioan Stoiciu
se vedea ca "răţuşca cea urâtă şi îndărătnică". Ambiţia ieşirii din
rând e manifestă, sub forma clasică a încăpăţânării, în toate volumele
mai noi ale poetului, mult dincolo (dincoace) de etapa maturizării şi
consacrării. Publicistica lui, adesea aţoasă şi înfierbântată, şi
poezia, ilustrată pe cât de abundent, pe atât de pregnant, reconfirmă o
solitudine orgolioasă, de care scriitorul suferă numai pe jumătate. Un
obraz plânge, dar celălalt râde fiindcă poetul e singur şi nefericit, în
cadrul ostil ori indiferent al societăţii, în mijlocul regrupat şi
relocat al semenilor săi. Din această izolare şi înşurubare în propria
singurătate apar... noile secvenţe lirice, tractate de un discurs
prozaic, fragmentar şi serial.
În Craterul Platon, realitatea înconjurătoare, socială şi pur
umană, aproape că nu mai este percepută. Am notat o singură referinţă la
epoca "batjocoritoare şi blazată" care ne-a
fost dată. În rest, lumea poeziei e susţinută de o gândire producătoare
paradoxală, proiectând viitorul şi reproiectând trecutul într-un
flux continuu. Craterul de pe suprafaţa Lunii care a înfierbântat
imaginaţia astronomilor e o metaforă suficient de enigmatică şi de cuprinzătoare pentru a reuni toate aceste proiecţii şi fantasme ale unui protagonist ce simte "că-i
ţâşneşte sufletul prin creştetul capului". Volumul e plin de emanaţii
şi câmpuri energetice, uşi secrete spre alte dimensiuni, corpuri
meteorice, "cristice" (ghilimelele îi aparţin autorului) şi un şirag de sistem-informaţie-revoluţie.
Oceanul originar, cu infinite resurse, şi realitatea spirituală
paralelă, cu prefigurarea şi conservarea unei noi energii, completează
acest decor astral, ce scapă presiunilor atmosferice şi istorice. În altă viaţă,
dinspre finalul cărţii de faţă, dă o stranie senzaţie de reîntregire.
Însă nu ajutorul cosmic e decisiv aici. Dragostea pierdută, evocată cu o
neobişnuită intensitate, reface conturul uman. Splendid, poemul trebuie
citat in extenso: "ascuns sub un şal, corpul/ tău astral, cu/ o
coadă încolăcită în jurul capului, corp invizibil pentru/ orice alţi
ochi în afară de ai/ mei, oprit să/ mă învăluie, fierbinte, plăcut,
senzual,/ lucitor, în pulberea/ iernii, gata să-mi
înăbuşe orice voinţă... De unde ai/ reapărut? «Din care strat
spiritual/ sedimentat»?/ (...) Îţi aminteşti, era cald, o vară/
întârziată: pe când acum... Mai pun un lemn în soba de teracotă,/ lemn
de prun. Lemn de prun,/ lemn de prun... Cânt. Nu mai există cale de
întoarcere?/ Stau sub (sic!) cu o cutie de pizza,/ goală. Draga
mea, sunt un om istovit: nu te uita că în fiecare zi// alerg după tine
prin casă! Alerg din senin/ şi deodată alunec pe/ pardoseală, azi m-am
agăţat în ultima clipă de scrin, să/ mă echilibrez, şi am vărsat un/
sertar. De la o vreme, păţesc la fel, vărs, ieri am vărsat un sertar cu/
făină, alaltăieri unul cu cafea, mâine voi/ vărsa sigur un sertar cu
ceai, răspoimâine unul cu zahăr... Sunt morţi/ care cer de pomană? Acum a
rămas să-mi vărs/ maţele... Sunt confuz. Îţi
simt prezenţa în casă. Deşi sunt atât de singur...// Aud un huruit. Tu
erai aşa neîndemânatică! Vino/ înapoi, dragostea/ mea. De ce nu mai
apari în carne şi oase? Alerg de la birou la/ geam, poate m-ai
chemat? Ai bătut în geam? Nu/ am auzit bine... Mă uit înlăuntrul meu.
Am senzaţia de întreg. Ah, luminiţele caselor amestecate cu luminiţele
ochilor/ tăi, mănunchiuri de steluţe, deasupra/ gheţii patinoarului/ din
grădină. Şi tot felul de materii/ rupte, împrăştiate, din câmpul tău
energetic... Ai fost azi/ pe aici? Parcă mi te închipui: purtând/
resturi animale şi spori, dispărând în abis, visătoare...// Restul? E în
fotografie, în spatele căreia/ pâlpâie ceva.".
Textul este întru totul caracteristic pentru lirismul sincopat al lui
Liviu Ioan Stoiciu; şi pentru scenografia sa dezarticulată. Procesul
creaţiei poemului pare mai important decât produsul finit. Când acesta e
în fine obţinut, nu are rotunjime formală. Păstrează un aspect descusut
şi, mai mult decât atât, face vizibil efortul autorului de a-l fi scris. Ezitările, răsucirile, întreruperile, reluările rup, aparent, structura poeziei, reconfigurând-o însă într-un
plan de autenticitate superior. Puterea sentimentelor "diurne" şi forţa
pulsiunilor obscure se sprijină pe o scriitură dezasamblată. Pe scurt,
poetul "optzecist" nu scrie frumos. Miza lui nu e retorica, dar intensitatea lirică.
Şi el ştie, în acest univers enorm adus în contextul poeziilor din Craterul Platon,
să evite glisarea curentă a altor autori fantezişti, de la cosmic la
comic. La câţiva centimetri numai de ridicolul figurativ ce abia
aşteaptă să apară din "teaca proceselor organice şi psihice", Liviu Ioan
Stoiciu se repliază brusc şi adecvat, schimbând registrul, mutând
accentele, trecând de la o gravitate prea marcată, riscantă sub raport
artistic, la oralităţi bine înscenate. Apar frecvent pauze de respiraţie
în construcţiile fantasmatice, fragmente de realism într-o mare energetică şi, invers, deschideri ale existenţei obişnuite către Altceva.
Biograficul va fi reordonat şi reinterpretat pe această scală
neliniştitoare a paranormalului. Din seria de întâmplări trăite, nu
puţine devin experienţe cântărite şi înţelese retrospectiv. "Retras în
pustiul sufletului său", personajul construit şi urmărit îndeaproape de
autor (el însuşi) descoperă peisaje halucinante, devastate şi
amestecate, reale şi spectrale în aceeaşi măsură.
Trecutul în straturi-straturi de cenuşă,
contemplat cu ochiul avid al turistului la Pompei sau la Piramide, e
"remodelat" local, cu cioburile de oale, bălegarul şi lutul strămoşului. Din "mâlul" memoriei, care sare peste epoci întregi pentru a recupera originile propriu-zise, apar secvenţe, întruchipări, întrupări, "grupuri de suflete" pulsând după "o inimă preistorică". Să fiţi pe aproape e un alt poem notabil, pe care o lectură cuminte (ca să nu zic leneşă) nu-l
poate asimila: "ce fum înecăcios! Tuşeşte, se sufocă./ Ard paiele umede
în tine, mocnit. Sunt paiele tainei/ pocăinţei... Arzi în propriul tău/
interior la foc/ mic, în singurătate, bătrâne, lasă acum
învăţăturile.// Îşi pipăie iar săculeţul cu plumbi,/ pentru puşcă: în
curând,/ în curând voi striga «Luaţi Duh Sfânt!», să fiţi pe
aproape...// Cu tatuaje pe mâinile groase, cu/ cercei în urechi - îşi dă
jos, încet-încet, masca verde,/ grea, de
plumb oxidat, de pe faţă şi/ pocneşte dispreţuitor din degete: mă tot
cheamă apa/ adâncului din mine, de trei zile, să-mi/ sting focul/ dar eu sunt surd. «Adevărul e că trebuia s-o
rupi mai/ demult cu trecutul»... Noul a luat locul/ vechiului?// Merge
agale, cu capul/ plecat, cu ochii în jos, ţinând în mână un/ toiag şi
purtând pe spate o/ puşcă de vânătoare şi o raniţă goală făcută din/
piele de ţap. Poate va reuşi să/ determine ca anumite evenimente să se
producă mai repede. Sau mai încet."
Completată aici de fotografiile nu mai puţin expresive ale lui Dan
Alexandru Taban, de interior (templul Luxor) şi de exterior (o
formidabilă încolăcire de rădăcini a unui copac de la cascada Putna),
lirica lui Liviu Ioan Stoiciu se joacă încă bine cu anii. Craterul Platon e poate cel mai bun volum de poezie din 2008.

0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu