Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Răşinari; d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof şi scriitor român stabilit în Franţa.
Emil Cioran s-a născut la Răşinari, judeţul Sibiu. Tatăl său, Emilian
Cioran, a fost protopop ortodox şi consilier al Mitropoliei din Sibiu.
Mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), era originară din Veneţia de Jos,
comună situată în apropiere de Făgăraş. Tatăl Elvirei, Gheorghe
Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autorităţile
Austro-Ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie maternă, Emil Cioran
se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană.
Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a
fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri
needitaţi şi premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut:
Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la faţă a României (1936), Lacrimi
şi Sfinţi (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la faţă a României a
fost autocenzurat în ediţia a doua aparută la începutul anilor '90,
autorul însuşi eliminând numeroase pasaje considerate extremiste,
"pretenţioase şi stupide".
Nevoia resimţită atunci de generaţia tânără a unei treziri spirituale
pornită din exaltarea valorilor vitale, antiraţionaliste, care din
păcate a culminat într-un extremism de dreapta, a influenţat viziunea
tânărului Cioran. Deşi nu a fost niciodată membru al Mişcării legionare,
în perioada interbelică simpatizează cu ideile acesteia, fără a fi de
acord cu metodele ei violente.[1] Plecat cu o bursă la Berlin în 1933,
se declară într-un articol admirator al lui Hitler şi justifică
provocator Noaptea cuţitelor lungi. Va repudia apoi definitiv, cu furie
şi ruşine, această viziune[2], ca pe o inadmisibilă rătăcire a
tinereţii, argumentând prin ea refuzul oricărei implicări a individului
în istorie.
Reîntors în ţară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de
filozofie la Liceul "Andrei Şaguna" din Braşov. În 1937, pleacă la Paris
cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti, care i se va prelungi
până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaş, ultima sa
carte în limba română, limbă pe care a abandonat-o în favoarea
francezei, a cărei variantă definitivă (rămasă inedită până în 1991) va
fi încheiată în 1945, când se stabileşte definitiv în Franţa.
După moartea Simonei Boué, prietena de o viaţă a lui Emil Cioran, o
serie de manuscrise ale acestuia (peste 30 de caiete) au fost găsite în
apartamentul lor de o menajeră, care a încercat în 2005 scoaterea la
licitaţie şi valorificarea lor. Într-o primă etapă, o hotărâre a Curţii
de Apel din Paris a oprit comercializarea acestora. În urma judecării,
Tribunalul din Paris decide în decembrie 2008 restituirea tuturor
documentelor către persoana găsitoare, urmând ca aceasta să dispună de
ele cum crede de cuviinţă. Printre manuscrise, în general versiuni ale
unor lucrări deja aparute, se află şi un jurnal inedit al lui Cioran,
cuprinzând câţiva ani din perioada ulterioară lui 1972 (anul în care se
opresc Caietele sale), document de un excepţional interes pentru editori
şi cititori, şi probabil ultima scriere inedită a filozofului.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu