Inchizitia, natura si alibiul

Misterele care ne leaga

NEWSLETTER SUSPANS.RO :: 2 NOIEMBRIE 2011

Castiga 5 carti "O toaleta a la Liz Taylor", de Rodica Ojog-Brasoveanu

Suspans.ro si editura Nemira scot la concurs 5 exemplare din volumul "O toaleta a la Liz Taylor", de Rodica Ojog-Brasoveanu.
"Ca totdeauna cand aborda genul candidului penibil, grotesc in recuzita oricui in afara de a Melaniei, Cristescu ramase cu gura cascata.
Se uita la toaleta batranei, o salata tip Fond Plastic, Harababura de vopsele aruncate anapoda pe o rochie al carei model ar fi dat mult sa-l poata deslusi cineva. Predomina culoarea verde cu pete din paleta albastrului de cobalt si a cenusiului si, daca intentionase creatoarea sa realizeze ceva apocaliptic, atunci reusise cat se poate de bine. Dungi, triunghiuri, trapeze, patrate.
Iti venea ameteala doar cand o priveai."
Rodica Ojog-Brasoveanu - O toaleta a la Liz Taylor
Cate volume va cuprinde seria de Opere Alese - Rodica Ojog-Brasoveanu?

CONCURS

[ PARTICIPA LA CONCURS ]

Despre inchizitie

Inchizitia (Inquisitio Haereticae Pravitatis = investigarea perversiunilor eretice) a fost o institutie (in fapt, un complex de institutii) din cadrul sistemului judiciar al Bisericii Catolice, responsabila (responsabile) cu lupta impotriva practicilor considerate aberante la vremea respectiva. Erezia nu se referea strict la religie, ci incadrarea diferea in functie de tara, de obicei incluzand toate formele de comportament declarat deviant: de la blasfemie la homosexualitate, de la satanism la poligamie. Vom detalia insa pe parcurs.
In epoca, Inchizitia era vazuta si/sau declarata de catre protestanti ca fiind o organizatie represiva indreptata direct impotriva lor, iar de catre catolici ca una absolut necesara in contextul propagarii ereziilor si primejdiilor aduse de catre acestea, primejdii care trebuiau oprite neaparat. Considerand Inchizitia ca fiind o institutie normala, catolicii nu s-au obosit sa scrie prea mult despre ea; era ca si cum ar fi scris lucrari despre Politie. Ne-au lasat in schimb arhive detaliate, organizate, continand rapoarte, procese-verbale, marturii etc. Protestantii, care nu erau de aceeasi parere, au scris destul de mult despre ceea ce considerau ei a fi o unealta folosita de dusmani pentru distrugerea lor.

ESEU

OLIVIU CRAZNIC

[ CITESTE MAI DEPARTE ]

Lupta impotriva naturii

Serge Brussolo - Krucifix
Traducere de Nicolae Constantinescu
Editura Nemira, Bucuresti, 1996, de. a II-a 2006
Este romanul reprezentativ perioadei a doua a lui Serge Brussolo, cea in care SF-ul cedeaza locul groazei si romanului horror. In privinta calitatii actiunii, Krucifix concureaza cu Febra si Mancatorii de ziduri, iar descrierile tipice autorului sunt la un maxim absolut. Singura chestie care m-a surprins este tema parca desprinsa din filmele americane de actiune ale anilor 80: un razboi modern, purtat intr-o tara de prin Asia; jungla, umezeala, toxine lasate de arme biologice. Atipic acestor filme si subiectului ales este personajul principal care poate fi considerat doar pe jumatate soldat: un brancardier al carui singur scop este sa culeaga maruntaiele militarilor sfartecati de obuze si gloante explozive. Cum armamentul a evoluat pana in punctul in care un om ranit devine o raritate, asta lasa loc descrierilor in amanuntime de care Serge Brussolo face uz in romanele sale.
Totul incepe cu plasarea personajelor in mijlocul acestui razboi sangeros si continua cu dezvaluiri despre o insula ciudata din care nu s-a intors nimeni.

RECENZII

RAZVAN T. COLOJA

[ CITESTE MAI DEPARTE ]

Geamantanul

In unele zile, totul este exact ceea ce pare a fi si ea, batrana, nu facea exceptie. Era o cunoscuta a locului. Toata strada o stia, toti o salutau, ba dand din cap, ba zambind, si ea raspundea mereu cu un "buna, maica" aproape soptit printre buzele ei subtiri. Nu stiau cum o cheama, nici unde locuieste, si nici nu indrazneau sa o opreasca din drum, sa intrerupa sirul pasilor ei mici si sa o intrebe. O vedeau, ii dadeau binete, ea zicea "buna, maica" si mergea mai departe. Cu o precizie de care numai batranii sunt capabili, intra mereu la aceeasi ora pe strada populata de vanzatori, macelari, cersetori si cumparatori, si-si cara geamantanul prin multime fara sa dea semne de oboseala. In unele zile cara doua geamantane si atunci mai toata lumea de pe strada intorcea capul dupa ea admirativ - sau poate unii din mila - si o urmarea cum iesea de pe pietonala la fel de grabita precum intrase. Trecatorii se mirau, insa negustorii locului stiau ca aparitia batranei cu geamantan nu era nici singulara, nici intamplatoare, ca totul avea o noima, un sens, pe care insa numai batrana avea de unde sa-l cunoasca si pe care il tainuia cu sfintenie, zilnic la aceeasi ora, ascunzandu-l cu grija in spatele unui chip fara expresie si a unui "buna, maica" abia soptit.

PROZA

A.R. DELEANU

[ CITESTE MAI DEPARTE ]

Alibiul

Afara era urat. Nori vinetii, burnita, frunze brune si aramii, naclaite impestritau strada, iar trotuarele erau pline de oameni ursuzi, grabiti.
Cand auzi usa, inceta sa mai bata nervos darabana pe pervaz si se intoarse.
- Pana la urma, imi spuneti si mie pentru ce m-ati chemat?
- Luati loc, va rog, domnule Cernat!
- Domnu'...
- Aa, am uitat sa ma prezint, sunt inspectorul principal Magureanu.
Cernat zambi acru. Inca unul care parea sa se fandoseasca cu niste grade de rahat platite gras de statul cointeresat.

PROZA

ADRIAN BUZDUGAN

[ CITESTE MAI DEPARTE ]